Nu am scris mai mult timp despre prietenul nostru Covid 19 pentru că sincer mi s-a părut destul. Cu toate acestea, în ultimele zile văd că oficialii au început o teribilă campanie care ne anunță dezastrul iminent. Un număr uriaș de cazuri noi se abat asupra României, mai mult decât oricând în trecut.
Nu pot să nu comentez câteva aspecte, banale într-o lume normală, care ar trebui să atragă atenția. Numărul de cazuri noi este legat, evident, de numărul de teste pe care le faci. Nu am avea nici un caz și ne-am duce fiecare la treburile noastre dacă nu s-ar mai face nici un test. Oamenii s-ar îmbolnăvi, desigur, ca celelalte mii de oameni care se îmbolnăvesc zilnic de ceva. De la începutul anului au murit de diverse boli peste 100000 de oameni în România, desigur într-un mod puțin onorant dacă nu au avut virusul. Deși, trebuie remarcat că unii au fost trecuți la categoria Covid, deși cancerul, infarctul, comoția cerebrală, diabetul sau mai știu eu ce boli, sigur, au fost mai rele. Dar așa au vrut oficialii: să îi treacă la categoria Covid.
De fapt, ca să fim mai aproape de realitate, ar trebui ca să ne raportăm nu la numărul de cazuri noi, ci la un coeficient dat de raportul dinte numărul de cazuri noi și testele zilnice realizate. Dacă facem acest lucru o să vedem că situația este un pic alta. Am făcut un astfel de grafic pentru a fi mai ușor de urmărit.
Observăm că vârfurile uriașe din ultimele zile nu sunt de fapt cele cu valorile cele mai mari. Valori peste 4,7 din ultimele două zile (11 și 12 iulie) au mai fost și în alte zile ( 5 și 6 iulie, 26 iunie, 22 și 21 iunie dar și în 18 mai și evident mai multe în martie).
Observăm și un alt aspect. Graficul are o formă zimțată pentru că există un dezechilibru săptămânal între numărul de teste și numărul cazurilor. Explicația este simplă, virusul neștiind cum stă treaba cu săptămâna de lucru de la noi atacă oamenii relativ constant, adică și la sfârșit de săptămâna, spre exemplu. Problema este că noi facem teste mai puține la sfârșit de săptămâna, desigur uneori pare că și în câte o altă zi din săptămână când testele sunt la jumătate (sau la mai puțin) din numărul lor din zilele de vârf. Cel mai probabil și logic, cei care se îmbolnăvesc când se fac puține teste sunt raportați în zilele în care se fac mai multe teste. Prin urmare acest joc al fluctuațiilor are și o astfel de explicație, desigur nu singura.
În fine, un alt aspect trebuie reținut. De fapt, numărul de teste nu ne spune mare lucru pentru că nu avem idee cum sunt făcute și cui. Pe de o parte, cei bolnavi sunt testați cel puțin de două ori, dacă nu și de mai multe ori. Pe de altă parte, sunt testate zilnic cel puțin două categorii de persoane. Cele care au șanse mari să aibă virusul pentru că au simptome sau s-au aflat în preajma cuiva confirmat, dar și o altă categorie de persoane, care este verificată de principiu pur preventiv și care nu are neapărat un risc anume de a fi infectate. Dacă vrei să faci o operație, chiar fără nicio legătură cu ideea de virus, dacă lucrezi în centre care lucrează cu publicul, în spitale etc. Desigur, și dacă ești politician speriat de bombe. Prin urmare, avem un număr de cazuri care logic este influențat de cele două eșantioane. Primul este centrat pe bolnavi și poate fi un eșantion teoretic și este util doar dacă ne interesează selecția cazurilor de mare risc. Al doilea este statistic mai aproape de răspândirea virusului la nivelul populației, fiind mai puțin orientat spre selecția ne-probabilistă a cazurilor de îmbolnăviri. Problema este că noi, adică eu în cazul de față, poate că alții au date, nu știu de fapt cum sunt produse cazurile noi din cele două tipuri de eșantioane. Am simplificat lucrurile pentru că noi, așa cum am spus, avem un număr de testări nu de persoane și ne raportăm totuși la numărul de cazuri noi, adică la oameni.
Cu alte cuvinte, datele care ne sunt oferite, atât timp cât nu știm cum au fost produse, ele nu ne oferă suficientă încredere în a le analiza și interpreta în mod absolut valid. Pe de altă parte, multe aspecte legate de Covid 19 sunt cel puțin controversate . Așa cum am scris cu câteva luni în urmă, sunt nerealiste majoritatea poveștilor despre Covid, de la cea a doctorașului chinez și foarte isteț, care a descoperit în decembrie virusul, la povestea de telenovelă cu chinezul din piața de pește care nu știu ce a mai făcut și multe altele care au urmat. Nu reiau aceste comentarii, dar mă bucur că în ultima vreme au început să apară analize în acest sens. Mai întâi cea care e furnizată de americani cum că, de fapt, de prin august anul trecut prin celebra regiune din China ar fi fost anormal de mulți bolnavi, sau cele europene care au descoperit că virusul era în Europa înainte de luna ianuarie. Din acest motiv cred că, cel puțin în România, o mare parte a populației a avut deja virusul (sau îl are, ca și mulți alți viruși care pot de foarte multe ori să fie anihilați de organismele sănătoase fără niciun fel de semn de boală).
Este foarte clar că nu avem cum să știm în mod sigur mare lucru despre acest virus. Este îmbucurător însă că liderii noștri știu că el este oprit de masca minune.
Dar se pune o întrebare. De ce această contradicție flagrantă, vizibilă pe stradă, între societatea românească și veștile alarmante, tot mai alarmante, ale puterii politice? Deși populația pare că nu are treabă cu marele efort al Puterii de a apăra cetățenii, guvernanții noștri sunt tot mai impacientați și parcă vor să țină pandemia asta cât mai mult.
Răspunsul este destul de simplu. Pandemia are și părțile ei bune pentru mulți, guvernanți, politicieni, dar nu numai. Păi, desigur, când lucrurile sunt atât de grave poți să treci peste tot felul de prostii cum ar fi regulile achizițiilor publice, drepturile cetățenilor, dreptul la informare și alte lucruri așijderea. S-a mai scris despre aceste aspecte. Cred însă că mult mai importat este altceva.
Spectrul apocalipsei ne abate atenția de la orice dezbatere, de la orice tip de critică, el reclamă evident efortul comun și anatemizarea oricui vrea să pună bețe în roate guvernului salvator. Din acest motiv, deși se apropie campania locală ca și cea generală nu avem nici un fel de dispute politice pe vreun subiect anume. Presa, în rolul ei de câine de pază al Puterii ne bombardează cu informații despre dezastrul care urmează, astfel că a discuta despre vreo ofertă politică a cuiva pare un nonsens. Adică nouă ne arde casa și vorbim acum de faptul că nu avem drumuri, sau apă curentă, că nu se mai face școală de jumătate de an în România (nu că se făcea foarte multă și înainte). Nu mai vorbim despre altceva pentru că urmează oricum sfârșitul lumii. Vă închipuiți că s-ar anunța că vine un asteroid peste Terra în câteva săptămâni și un politician ar veni și ne spună că s-au furat păduri sau fabrici, că nu avem drumuri sau că nu avem avize sanitare la școli! Nu ar fi considerat de-a dreptul nebun?
Cel mai fascinant în această situație este că la unii jurnaliști există ceva în sânge, un virus senzațional, moștenit de la presa comunistă. La ordin, aceștia ne spun toate grozăviile din lume care se întâmplă sau se pot întâmpla, cu argumente dintre cele mai serioase! Am auzit pe cineva că ne spunea catastrofic că au început să vină (nu știu unde, nu a fost clar) mai puțin asimptomatici pentru că tot mai mulți acum au simptome. Părea că vorbeau două doamne în autobuz și el le-a auzit. Acesta da jurnalism! Poate însă nu e chiar atât de multă incompetență cum pare, poate că e cazul să ne aduce aminte de Decembrie 89 sau de anii 90.
Eram în 22 Decembrie 1989 în curtea televiziunii și cineva amabil scotea din clădire când și când câte o sticlă butucănoasă de lapte, plină cu apă, și ne dădea să bem. După multe sticle care s-au terminat înaintea mea, exact când am apucat să beau, la niște difuzoare scoase pe geam s-a auzit vocea crainicului de la TV: ”Nu beți apă este otrăvită!”. Am făcut instantaneu tensiunea 20, dar m-am liniștit repede pentru că aceeași vocea a continuat ”dacă trebuie să beți, mai întâi fierbeți-o!”. ”Cât cretinism”, mi-am spus. Adică să se dizolve otrava, sau ce?
Și totuși dacă e să relaționați cu ceilalți, ca și cum ați fi ființe umane, purtați barem mască. Vă scapă de viruși și de tot răul din lume!
Pentru cei care cred în progres să mai stea puțin să reflecteze la propria istorie.
Alfred Bulai 
Pur si simlu incerc sa inteleg cum toata aceasta lume, clasa politica a acestei lumi a marsat la debutul acestei chestiuni cu o promptitudine demna de Evul Mediu si de perioadele in care oamenii erau considerati vrajitori in functie de numarul si culoarea pasarilor care se odihneau noaptea pe streasina casei lor. Insa trebuie sa vedem ca si CNN acorda aceeasi atentie subiectului, ca si presa noastra. Asa ca nu m as grabi sa acuz jurnalistii nostri de reflexe comuniste. Intr-adevar cei de televiziune, mai influenceri decat restul, sunt mai predispusi la senzationalism o parte din vina avand-o si editorii TV.
ApreciazăApreciază
Vă mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu toți jurnaliștii, dar unii da. Pe de altă parte, cei care dirijează știrile nu prea sunt jurnaliștii.
ApreciazăApreciază