De ce securiștii sunt mai buni decât sociologii

              Acum 20 de ani am lucrat pentru cineva în campania electorală pentru parlamentare. Candidatul, deși nu foarte tânăr, era pe atunci cu totul străin lumii politice. Înainte de campanie, cum se întâmplă mai ales provincie, s-au perindat pe la abia schițata echipă de campanie o sumedenie de personaje care doreau să își ofere serviciile. Candidatul, într-o zi, mă trage de o parte și îmi zice: ”Domn` profesor este un băiat care zice că ne poate ajuta cu informații despre localități, oameni de la nivel local, lucruri despre diverși, chestii din astea. Mi l-a recomandat cineva. Ziceți-mi dacă avem nevoie și de el”. Băiatul, om la vreo patruzeci și ceva de ani, provenea din serviciile vechi și noi, cel mai probabil. Nu și-a ascuns nici un moment apartenența aceasta nobilă atunci când am vorbit cu el preț de vreo zece minute. I-am spus candidatului că nu avem nevoie de el, că noi obținem științific mai multe informații, că eu am operatori profesioniști, facem interviuri, focus grupuri și câte și mai câte. Tipul nu a fost folosit. S-a implicat probabil pentru alte partide, sau alți candidați. Mai mult ca sigur au fost folosiți mulți alți colegi ai săi în multe alte locuri. Sunt convins însă că moda securiștilor implicați în campanii a devenit mult mai prezentă cu cât ne-am depărtat de 89.

              Până la o anume limită, securistul face ceva similar cu sociologul. Culege informații. Ambii vor să afle ce gândesc, ce spun, cum se comportă oamenii, ce intenții au, de ce fac sau nu fac anumite lucruri. Nu întâmplător cercetarea sociologică bazată pe chestionare se numește anchetă sociologică. Și securiști fac anchete, desigur nu sociologice. Dar în definitiv și ei caută martori ai unor evenimente, și ei caută să obțină informații despre credințele oamenilor, despre modul în care aceștia văd lumea, dacă au o părere bună sau proastă despre autorități, despre conducători. La fel ca sociologii, vor să știe în cine au sau nu încredere cetățenii, chiar dacă ei îi numesc cel mai adesea ținte sau suspecți. Desigur, sociologii nu pot recurge la utilizarea de microfoane sau aparte video spion, nici să bată suspecți nu au voie, nu e deontologic să vorbească cu vecinii despre cineva, sau cu copiii, ei trebuie să ceară tuturor subiecților acordul de participare la un studiu sau o cercetare și, desigur, mai sunt și alte diferențe. Vreau să mă centrez totuși pe asemănări, pe rolul central, îndeplinit diferit, dar care este același: obținerea de informații de la oameni.

              Întrebarea este: Sunt mai bune informațiile oferite de sociologi sau de securiști?

              Este o întrebare teribil de dificilă. Ea trebuie clarificată totuși. Mai întâi, pentru cine să fie mai utile informațiile? Pentru societate în general, pentru un beneficiar particular, pentru cunoașterea adecvată a lumii sociale? Apoi ce tip de informații luăm în calcul? Orice informații, doar cele care dau o perspectivă statistică unui tablou general, cele care privesc viața privată a unora? O primă observație despre aceste date: culegerea acestora este indiscutabil, metodologic, mai bună la sociologi, dar datele în sine nu au valențe acționale pentru beneficiari. Pot estima că 60% din populație nu are încredere în Orban sau Guvern. Și? Ce-i cu asta? Pot spune cum gândesc anumite categorii sociale într-o anume situație, cum au evoluat opiniile în ultimul timp, dar dincolo de valoarea științifică indubitabilă, pentru factorii de decizie, mai ales cei politici, informațiile nu sunt valorificabile decât în mică măsură, pentru că de regulă nu le poți spune ca sociolog ce anume concret să facă și oricum nu ești tu cel care să și facă ceva. Există două motive ale acestei slabe valorificări. Mai întâi, datele de multe ori se prezintă în termeni statistici care nu conferă niciodată siguranță, ci doar o anume probabilitate, și nu mă refer doar la marja de eroare, ci la dimensiunea statistică pur și simplu care asumă o perspectivă relativă. Al doilea motiv este că oamenii de știință autentici, prin natura pregătiri lor, nu sunt de regulă siguri de nimic. Asta pentru că ei știu că orice cercetare are întotdeauna limite, că de fapt nu există certitudini în știință, deoarece îndoiala și nu siguranța dezvoltă cunoașterea. Atunci când oamenii de știință devin siguri de ei, ei nu prea mai sunt chiar oameni de știință. Pot fi consilieri, chiar politicieni mascați, analiști, jurnaliști sau ce vrem. Omul de știință spune cel mult că există o mare probabilitate să se întâmple ”x”, dar că nu putem fi siguri 100%.

              Securistul se desparte aici de sociolog. El are de fapt trei mari avantaje. Primul, că se centrează aproape exclusiv pe informațiile care sunt utile politicianului pe care îl deservește. El nu este interesat neapărat de un tablou general al societății sau al unei comunități. Dacă politicanul X, să spunem la guvernare, vrea să știe dacă un anume coleg pleacă de la el din partid, sau un coleg de alianță vrea să părăsească corabia guvernării ce dracu` ar putea să-i spună sociologul? Dacă un jurnalist sau un trust media începe o campaniei împotriva ta ca politician, ai vrea să știi cine este în spate și de ce, sau vrei o analiză de conținut pe materiale de presă?

              Pe de altă parte, securiștii oferă întotdeauna certitudini, nu probabilități. Ei oferă siguranță absolută: ”la ora 17.30 Stamatescu s-a întâlnit cu Petrescu la camera 326 și au vorbit despre….”, sau ”în organizația x, Vasile și Dorel au stabilit că….” Cum sună aceste aserțiuni față de cele în care îi spui clientului că ”x” la sută față de ”y” la sută cred că…. Unde mai pui că anonimizezi răspunsurile! Dar să dau un exemplu și mai intuitiv. Dacă bănuiți că vă înșală soțul sau soția, prietenul sau prietena ați vrea ca cineva să vă spună că există o anume probabilitate în această privință, sau să vă dea direct fotografii?   

              În fine, al treilea avantaj ne aduce în zilele noastre. Securistul față de sociolog poate să ofere nu doar informații despre indivizi, el poate să producă chiar acele informații. Mai mult, securistul poate influențe și chiar să reconstruiască realitatea în sensul dorit de beneficiar. Cum zicea nenea Marx în definitiv, în teza a 11-a despre Feuerbach ”Filozofii nu au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă de a o schimba”. E perfect adevărată și în cazul sociologului.

              Săptămâna trecută am scris un articol despre posibila derivă a democrației și unii dintre dumneavoastră, probabil, v-ați spus că exagerez. Dar hai să vedem ce s-a întâmplat săptămâna trecută. În preajma Paștelui și evident în zilele de după au fost date la televizor și pe alte canale media informații despre mai multe conflicte din țară. Era vorba despre românii care nu mai rezistă în case, petrec, se luptă cu poliția și cu jandarmii. Ca din senin, a apărut domnul președinte Iohannis la televizor și ne-a anunțat hodoronc-tronc că se va termina cu izolarea în mod sigur pe 15 mai, deși, desigur, unele restricții vor mai exista.

              Destul de ciudat, nu? Mai ales că toate datele îți arată că acum nivelul de manifestare al virusului e mult mai mare ca atunci când s-a luat măsura stării de urgență sau când, mai mult, s-a prelungit. Date medicale certe nu pot exista despre ce se v-a întâmpla peste trei săptămâni și atunci de ce intervenția președintelui? Și mă rog de ce să anunți o măsură care se va aplica totuși mult mai târziu? Despre ce este vorba de fapt?

              Serviciile secrete (probabil de la toate structurile care au servicii de informații) au comunicat autorităților o situație de fapt. Tensiunea populației a crescut alarmant. Nu e vorba doar de conflicte violente. Unii numără înjurăturile, pietrele, roșiile sau pisicile moarte aruncate pe mașinile poliției și jandarmeriei, numără postări ostile de pe internet și multe alte lucruri mai secrete. Evident că cea mai bună formulă de a detensiona populația era ca președintele Iohannis să iasă și să anunțe relaxarea, să dea un orizont de speranță. Să ne înțelegem. Până aici nu e nimic ne la locul lui. Este firesc gestul președintelui și chiar și activitatea diferitelor servicii de informații este, cu siguranță, legală. Dar lucrurile nu s-au oprit aici pentru că securiștii, așa cum vă spuneam, pot face mai mult. Ei pot să intervină, pot schimba lumea, pot construi o nouă realitate. 

              Păi să ne întrebăm. Este frumos ca românii să nu își iubească conducătorii? Cum să fie huliți de popor conducătorii noștri luminați? Acest lucru nu este posibil, iar dacă se întâmplă trebuie să schimbăm chestia asta. Cum? Păi construind vinovați și vinovății pentru ce am văzut la televizor, pe diverse site-uri, sau pe Facebook, ori cine știe pe unde. Cine sunt deci cei care lovesc în luminații noștri conducători? Simplu: borfașii! Da, sau întors toți hoții, criminalii, tâlharii violatorii și prostituatele din Europa. Scursoarea unei societăți a fost plecată și acum s-a întors ca să-i conteste pe înțelepții noștri conducători. Oricum, nenorociții ne aduseseră și virusul, să ne aducem aminte, deci eram cumva pregătiți pentru a le fi ostili. Dar nu te poți opri aici, pentru că ideal este ca răul să fie cu totul în afara grupului tău. De fapt, vedeți, toți aceștia, borfașii exportați și acum refuzați la export, nici nu sunt români. Sunt țigani, domnule! Unii, mimând valori de-a dreptul democratice, le-au mai spus când și când romi, dar toți, la toate celebrele noastre televiziuni independente ne-au vorbit nonstop despre acești scandalagii veniți din străinătate și care acționează inconștient împotriva autorităților.

              Am asistat la una dintre cele mai aprige campanii rasiste din ultimii ani. O campanie manipulată cu meșteșug de băieți inteligenți care nu se văd. Jurnaliștii noștri, inclusiv cei care se bat cu cărămida în piept că luptă pentru statul de drept, au fost parte activă a acestui scenariu de glorificare a conducătorilor prin construirea urâțeniei morele a celor care acționează samavolnic împotriva autorităților.

              Totul a fost orchestrat frumos. La unison societatea a aflat, încă o dată, că are conducători care îi vor binele, chiar și când nu pare că sunt prea competenți. Am aflat că doar scursurile protestează. Băieții ”de la 10 august” au arătat din nou că sunt buni. Și atunci venise diaspora să omoare jandarmerițe nevinovate, să dărâme guvernul, să dea o lovitură de stat! Acum s-au descurc mai bine, că nu mai era vorba de întreaga diasporă, ci doar de cea rea și, mai mult, ce inovație metodologică!, nici nu erau români adevărați.

              Credeți că suntem pe drumul bun al democrației? La câți s-au bucurat la găsirea țapului ispășitor, eu nu aș crede.

              Cât despre sociologi ce poți spune? Mai întâi, au pretenția să îi spună beneficiarului mereu, nu toți, să nu exagerăm nici aici, ”astea sunt datele, nu avem ce face” crezând în naivitatea lor că dacă îi spui unui client că lumea nu vrea produsele sale, sau că lumea nu îl sau o apreciază ca politician, acel client va fi un personaj fericit. Pe de altă parte, respectarea unui cod deontologic îl face pe sociolog să nu influențeze deloc subiecții intervievați, fiind convins că doar astfel poate afla ceea ce crede cu adevărat  personajul investigat. Dar sunt politicienii real interesați să afle acest lucru? Mai ales acum?

              Dar limitele sociologului sunt mult mai multe. Păi pot sociologii să bată subiecții pentru a-i convinge de ceva? Pot ei măcar să dea amenzi? Pot ei să intervină și să satureze media cu informațiile dorite de clienți, pot ei oare să reconstruiască realitatea după pofta conducătorilor? Ce credeți că așteaptă un Prim Ministru mai de grabă? Să știe că 60% din români nu au încredere în el, sau că ”se poate aranja” să fie iubit de toată lumea, desigur, cu excepția unei minorități insignifiante?

              Dragi sociologi voi nu puteți face nimic din toate acestea. Iar Lumea care vine nu cred că vă dă mai multe șanse. Oricum, sunt convins că deja unele instituții de cercetare sunt cu trup și suflet alături de servicii și destul de curând o vor face pe față.  

              Cum ne putem opri din această evoluție? Sociologii nu pot face mare lucru. Și nici alți specialiști. Exact politicienii sunt primii care ar putea face concret ceva. Securiștii știu foarte bine asta și s-au pus bine cu ei mereu, sociologii o țin băț să le spună rezultatele exacte.

              Dar trebuie să se mai gândească politicienii că aceiași securiști care îi slujesc azi i-au slujit și pe cei pe care ei i-au schimbat ieri, dar și pe cei care îi vor schimba pe ei mâine. Aceeași realitate glorioasă poate fi transformată la polul opus la fel de ușor și la fel de departe de ceea ce se întâmplă. Și atunci societatea poate afla din nou adevărul despre vechea guvernare.

              Sociologul nici chestia asta nu poate să o facă!